Fiecare elev este liber să își aducă aportul în mod original asupra a ceea ce expune la târg, lăsând imaginația să-și spună cuvântul. Participarea este voluntară, nefiind obligatorie.
Ora 17:00 – Deschiderea târgului
Dl Andrei Popa reprezentant al Clubului Smart MakerSpace by Asociatie Pentru Educatie, va fi prezent la eveniment pentru promovarea activităților clubului și educației viitorului.
De asemenea, ne bucurăm să avem alături de noi un partener de încredere, Fundația Autonom , care aduce un plus de entuziasm și creativitate în săptămâna „Școala Verde”. Ei vor organiza ateliere captivante, vor fi prezenți la târg cu activități interactive și vor aduce zâmbete pe chipurile copiilor prin surprize și premii.
Vă mulțumim tuturor pentru sprijin și implicare!
Abilitățile de comunicare și relaționare
Mai mult decât atât, mă aștept ca acest târg să întărească prietenii și să apropie oameni de OAMENI, pentru că școala nu este doar despre învățare, ci și despre comunitate, colaborare și bucuria de a fi împreună.
Orice întrebări sau nelămuriri aveți le puteti adresa aici, printr-un comentariu sau profesorilor diriginți.
Vă așteptăm cu drag, elevi, părinți, bunici, colegi, locuitori ai comunei, să ne bucurăm împreună de acest eveniment special!”
Director Școala Gimnazială nr.1 Poenari















