Ateliere gratuite de educație financiară pentru 200 elevi din județul Giurgiu

Elevii din Școala Gimnazială nr.1 Poenari și structurilor acesteia (Icoana, Ulmi, Ghionea), județul Giurgiu, vor participa gratuit în perioada octombrie – decembrie 2024 la “Profesorul de Bani – Ateliere de educație financiară pentru viitor”, proiect implementat de Asociația pentru Dezvoltare Personală și Socială.

Scopul proiectului este alfabetizarea din punct de vedere financiar a unui număr de 200 copii, respectiv elevi din mediul rural. În cadrul atelierelor specifice, copiii vor învăța despre venituri, cheltuieli, economii, investiții, filantropie și vor realiza propria pușculiță pe care o vor păstra și folosi în viitor pentru economisire.

„Din păcate, la școală învățăm despre istorie, geografie, biologie, chimie și multe altele…dar nu învățăm și despre bani. Educația financiară, în cele mai multe cazuri, nu este prezentă în școli, chiar dacă avem nevoie de cunoștinte financiare în viața de zi cu zi, în fiecare zi! Finanțele personale reprezintă un domeniu pe care trebuie să-l cunoaștem și să-l stăpânim, încă din copilărie, dacă dorim să ne bucurăm cu adevărat de prezența banilor în viață noastră.”, a declarat Andrei Popa, coordonatorul proiectului.

După finalizarea atelierelor, copiii participanți vor putea aplica la nivel practic informațiile primite, în cadrul evenimentului „Târgul Micilor Antreprenori”. Astfel, copiii vor putea să creeze și să vândă propriile produse, dar și să gestioneze veniturile prin alocarea banilor în categorii diferite precum: cheltuieli pentru dorințe imediate, economisire pentru viitor și donație pentru cauze sociale.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor publice și grupurilor informale/de inițiativă.

Contact:
Nume: Andrei Popa
Funcţie persoană de contact: Coordonator proiect
Număr de telefon: 0722.579.023
Adresă de e-mail: contact@asociatiepentrueducatie.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *